Au inceput înscrierile la Career Innovation Week 2014

de: Octavian Palade
15 10. 2014

Career Innovation Week revine în luna noiembrie cu cea de-a IV-a editie. Evenimentul definește noi trenduri în materie de inovație în carieră și cuprinde o serie de conferințe, studii de caz și workshop-ur i în domeniile Finance & BankingSales & MarketingResearch & EngineeringIT & Telecom.

Alături de ediția din București (13 si 15 noiembrie) și Ploiești (19 noiembrie), evenimentul Career Innovation Week se extinde, iar anul acesta va ajunge și în Brașov (4 noiembrie). Participarea este gratuită în baza preînscrierii pe microsite-ul evenimentului până pe 30 octombrie 2014.

Toate cele 3 ediții Career Innovation Week din această toamnă vor avea loc în luna noiembrie.  În această perioadă, planurile de recrutare ale companiilor sunt în creștere, iar angajatorii sunt în căutarea de tineri cu potențial care să le completeze echipele, fie prin poziții full-time, fie prin programe de internship, trainee sau stagii de practică.

Evenimentul va debuta în acest an la Brașov, cu o zi dedicată pasionaților de IT&C. 150 de tineri cu potențial sunt așteptați să participe la Technology Day, o zi în care vor fi abordate teme de software development și trenduri din inginerie. Career Innovation Week va continua cu două zile intense în București dedicate zonei de finance & marketing și trendurilor din industria IT&C ( mobile, web și cloud). Evenimentul se va încheia la Ploiești cu o zi dedicată ingineriei, unde vor fi abordate teme actuale din acest domeniu.

Pe parcursul celor 4 zile participanții vor avea șansa să aplice la oportunități de carieră și să interacționeze cu partenerii evenimentului, experți în industrie și specialiști în aria lor de activitate. În plus, în cadrul evenimentului va exista o zonă de interviuri pentru oportunitățile oferite de partenerii Career Innovation Week. Astfel, cei interesați pot aplica pentru o întâlnire de 15 minute cu un reprezentant din compania în care dorește să se angajeze.

Printre companiile prezente în cadrul ediției din acest an, amintim: IBM, British American Tobacco, BRD – Groupe Société Générale, EY, L’Oréal Romania, Libra Internet Bank, Federal-Mogul Motorparts și Continental.

„Career Innovation Week se adresează celor care vor să descopere noi oportunități de carieră potrivite pentru domeniul lor de interes. La fel ca la edițiile anterioare proiectul este adresat tinerilor cu experiență internațională, rezultate academice excepționale cei care au făcut parte dintr-un ONG, au urmat un program de internship, management trainee sau stagii de practica. Participarea la Career Innovation Week este gratuită în baza preînscrierii pe site-ul evenimentului. Dacă vrei să știi care sunt oportunitățile și cum poate evolua cariera ta în funcție de schimbările din business & technology, te invităm să aplici până pe 30 octombrie și poți fi unul dintre cei 600 de tineri selectați pentru zilele evenimentului” – Andreea Balaci, Project Manager, Career Innovation Week.